Lăsaţi Passat-ul şi maşinile. Acum vorbim despre Cedric cel mic. Numele vine de la Self Driving Car. Dacă luaţi câte o literă-două din fiecare astea 3 cuvinte componente, vă iese numele. Cu “S” în loc de “C” la început. Sedric este full electric şi Volkswagen l-a construit ca să vedem şi noi cum o să arate viitorul în mintea nemţilor. O maşină mică dar spaţioasă pentru că înăuntru arată ca o garsonieră. Bateriile şi motoarele sunt în podea, de aici tot locul pentru pasageri. Are chiar şi o miniseră pe bord. Pentru cunoscători, acesta nu e un concept Rinspeed, ci Volkswagen 100%. Şi e cel mai interesant de la Geneva. Are nivelul de autonomie 5, adică tu nu intervii absolut deloc în drumul maşinii. Te urci, îi spui unde vrei să ajungi, te întreţii cu un robot tot durmul şi ajungi la destinaţie. Dacă vreţi şi Facebook sau informaţii la vedere, le aveţi pe parbriz. Asta în afară de ce vă răspunde la orice întrebare robotul Sedric care îşi face update din reţea cu tot ce vreţi să ştiţi.